Autoturism căutat de autoritățile din Italia, indisponibilizat de poliţiştii de frontieră


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Lunga - județul Timiș au depistat la controlul de frontieră o tânără, cetățean român, care conducea un autoturism marca Range Rover, căutat de autorităţile din Italia. 

În data de 23.01.2019, ora 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Lunga, judeţul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la frontieră, o tânară, cetaţean român în vârstă de 29 de ani, domiciliată în județul Timiș, la volanul unui autoturism marca Range Rover.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia din data de 04.10.2018.

Tânăra în cauză a declarat că a cumpărat autoturismul în luna iunie a anului trecut de la un cetățean român şi nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta este căutat de autorităţi.

Drept urmare, autoturismul, în valoare de aproximativ 25.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, urmând ca la definitivarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

  • Autoturism căutat de autoritățile din Italia, indisponibilizat de poliţiştii de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe