Buletin informativ privind evenimentele înregistrate la frontiera de stat în perioada 31.07 – 03.08.2026

În perioada 31 iulie – 03 august 2026, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au constatat mai multe infracțiuni privind regimul circulației rutiere și al documentelor, în urma controalelor efectuate în punctele de trecere a frontierei și în zona de competență.

Permis de conducere fals, descoperit la PTF Porțile de Fier I

În data de 31.07.2026, în jurul orei 22:25, la Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat un cetățean român, conducând un autoturism înmatriculat în Marea Britanie.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat existenţa unor suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la control. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că documentul nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unui document autentic.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals privind identitatea.

Motocicletă neînmatriculată, condusă de un bărbat fără permis de conducere

În aceeași zi, în jurul orei 23:30, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Cruceni au depistat, pe DN59B, în apropierea localității Iohanisfeld, un cetățean român care conducea o motocicletă de tip motocross.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că persoana nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar motocicleta era neînmatriculată.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Remorcă cu număr fals de înmatriculare, descoperită la SPF Sânnicolau Mare

În data de 02.08.2026, în jurul orei 15:30, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Sânnicolau Mare au oprit pentru control, pe DN6, în localitatea Cenad, un ansamblu rutier format dintr-un autoturism înmatriculat în Franța și o remorcă.

În urma verificărilor s-a constatat că pe remorcă erau aplicate plăcuțe cu același număr de înmatriculare ca al autoturismului tractat, fără ca aceasta să fie înmatriculată.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Depistat la volan cu dreptul de conducere suspendat

În aceeași zi, în jurul orei 19:50, la PTF Porțile de Fier I, pe sensul de ieșire din țară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un cetățean român, conducând un autoturism înmatriculat în România.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că dreptul acestuia de a conduce autovehicule pe drumurile publice era suspendat.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Autoturism căutat de autoritățile italiene, descoperit la PTF Moravița

În data de 02.08.2026, la Punctul de Trecere a Frontierei Moravița, pe sensul de intrare în țară, polițiștii de frontieră au descoperit un autoturism condus de un cetățean român, care figura în bazele de date cu o alertă introdusă de autoritățile din Italia.

Autoturismul, estimat la aproximativ 25.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire

  • Buletin informativ privind evenimentele înregistrate la frontiera de stat în perioada 31.07 – 03.08.2026
  • Buletin informativ privind evenimentele înregistrate la frontiera de stat în perioada 31.07 – 03.08.2026

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe