Patru cetățeni străini depistați de polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Timişoara

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, în cooperare cu colegii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia - ITPF Timişoara au depisat patru cătețeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera, într-un autoturism de ocazie.

La data de 23.04.2026, în jurul orei 15:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, în cooperare cu colegii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia - ITPF Timişoara, au depistat patru cetățeni străini într-un autoturism. Vehiculul condus de un cetățean român, a fost oprit pe comunicația DN 59C, între localitățile Comloșu Mic și Jimbolia.

            Cetățenii străini și șoferul autoturismului au fost conduși la sediul sectorului pentru verificări, în urma cărora s-a constatat că cei patru cetățeni străini provin din Albania, având vârste cuprinse între 21 și 31 de ani. Aceștia au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde, ulterior fiind preluaţi de un autoturism pentru a-şi continua deplasarea.

             În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Recomandăm cetățenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situația în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunțe echipajele Poliției de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcționează non-stop (021.9590).

 

  • Patru cetățeni străini depistați de polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Timişoara

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe