
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, judeţul Timiș, au depistat doi cetăţeni din Egipt, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Sebia.
În data de 21.01.2026, ora 18.45, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia - ITPF Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia operatorul de pe autospeciala cu termoviziune a observat două persoane care se deplasau spre frontiera cu Serbia, motiv pentru care colegii noștri le-au interceptat pe direcția localității de frontieră Jimbolia, la aproximativ 200 m de frontiera cu Serbia.
Persoanele în cauză nu şi-au putut justifica prezenţa în zonă și au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări.
Verificările preliminare efectuate de polițiștii de frontieră au arătat că persoanele implicate sunt doi bărbați, din Egipt, ambii în vârstă de 26 de ani.
Din primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia cu intenţia de a ajunge în state din vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.











