Urmărit general căutat de autoritățile române, depistat în PTF Siret

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret- I.T.P.F. Sighetu Marmației au identificat și predat autorităților competente un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, condamnat de autorităţile române la închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de  fals privind identitatea.

Azi dimineață, în jurul orei 07.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pe sensul de intrare din țară în calitate de pasager într-un microbuz,  E. M,  cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 33 de ani.

Cu ocazia formalităților de frontieră, colegii noștri au constatat că bărbatul este căutat de către autoritățile din România. Pe numele lui a fost emis, de către Judecătoria București, în data de 3.04.2019, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.

Urmare a acestora, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul  Inspectoratului de Poliție Județean Suceava în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe