Trei afgani și un pakistanez opriți din drumul ilegal spre vestul Europei

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat trei cetățeni din Afganistan și unul din Pakistan care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.

În această dimineață, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 03.00, polițiștii de frontieră au depistat în zona de responsabilitate, pe raza localității Dara, din judeţul Satu Mare, patru cetățeni străini care se deplasau, pe jos, spre frontiera cu Ungaria. Deoarece nu își justificau prezența în zonă, aceștia au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.

 În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că trei dintre cetățenii în cauză sunt din Afganistan, iar unul din Pakistan, cu vârste cuprinse între 23 și 32 de ani.

Pe timpul cercetărilor, unul dintre afgani, un bărbat în vârstă de 32 de ani, a prezentat semne vizibile de oboseală, acuzând totodată stări de rău, fapt pentru care polițiștii de frontieră au solicitat o ambulanță la sediul sectorului. Astfel, echipajul medical a preluat persoana respectivă și a transportat-o la Spitalul Municipal Satu Mare pentru investigații de specialitate.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.

  • Trei afgani și un pakistanez opriți din drumul ilegal spre vestul Europei

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe