Trafic întrerupt în P.T.F. Vicşani

Reprezentanţii C.F.R. au informat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmaţiei despre faptul că terasamentul căii ferate de pe teritoriul ucrainean a fost deteriorat din cauza revărsărilor de apă, fapt pentru care circulaţia trenurilor dintre România şi Ucraina nu mai este posibilă.

Drept urmare, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmaţiei vă aduce la cunoștință că începând cu data de 13.03.2017, traficul feroviar prin Punctul de Trecere a Frontierei Vicşani (cu specific feroviar) a fost sistat temporar, până la remedierea situației. În acest sens, I.T.P.F. Sighetu Marmației recomandă cetățenilor utilizarea celorlalte puncte de trecere a frontierei situate la granița cu Ucraina.

Conducerea I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ucrainene prin intermediul Punctului de Contact romano-ucrainean Porubne, urmând ca la remedierea situației de către partea ucraineană să informăm participanții la traficul transfrontalier.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe