Șofer cu dreptul de a conduce suspendat, descoperit la PTF Siret

Poliţiştii de frontieră suceveni efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care s-a prezentat la controlul de frontieră conducând un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Azi, 23 aprilie a.c., la primele ore ale dimineții, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieșire din România, un cetăţean român, în vârstă de 37 de ani. Acesta conducea un autoturism înmatriculat în România.

La efectuarea controlului de frontieră, celui aflat la volan i-a fost solicitat și permisul de conducere. Astfel, în urma verificărilor efectuate, colegii noștri au constatat că avea dreptul de a conduce pe teritoriul României suspendat din data de 3 aprilie 2024.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe