Şase afgani opriţi din drumul ilegal către Spațiul Schengen

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat şase cetăţeni din Afganistan, care se îndreptau spre graniţa cu Ungaria, pe direcţia localităţii Oar, cu intenţia de a trece fraudulos în ţara vecină.

Duminică, 9 mai a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berveni au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii migrației ilegale în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 06.00, colegii noștri au oprit, la aproximativ 50 metri fața de linia de frontieră cu Ungaria, pe direcţia localităţii Oar, şase persoane care se deplasau pe jos spre ţara vecină, cu intenţia de a trece ilegal frontiera din România în Ungaria. Persoanele au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare în vederea continuării cercetărilor.

Din primele verificări s-a stabilit faptul că toţi şase sunt din Afganistan, au vârste cuprinse între 17 şi 32 de ani şi sunt solicitanţi ai statutului de azilant în România. Cu toții intenționau să ajungă pe teritoriul Germaniei, fără a poseda documente de călătorie legale care să le permită acest lucru. De aceea, au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.

Acum persoanele sunt cercetate pentru tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.  

  • Şase afgani opriţi din drumul ilegal către Spațiul Schengen

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe