Peste 3.300 kg haine uzate, oprite la intrarea în ţară, în PTF Petea

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu textile second hand. Marfa era destinată unei firme din județul Suceava, însă nu a ajuns la destinație.

 În data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 21.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 31 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, textile second hand, de la o societate comercială din Varșovia (Polonia) către o firmă din județul Suceava.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului care au stabilit că bunurile transportate – în total 3.315 kg - nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu există documente necesare importului de deșeuri.

Conform legislaţiei în vigoare, conducătorul auto nu a putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe