Permis de conducere fals, descoperit la ieşirea din ţară

Poliţiştii de frontieră sătmăreni cercetează un cetăţean ucrainean care la controlul de frontieră a prezentat un permis de conducere fals.

În data de 19 iulie a.c., în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieşire din România, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 26 de ani, conducând un autoturism marca Skoda, înmatriculat în Cehia.

În cadrul verificărilor, la solicitarea colegilor noștri, bărbatul a prezentat şi un permis de conducere, aparent eliberat de către autorităţile din Ucraina.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat, colegii noștri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare.

Astfel, polițiștii de frontieră au constatat faptul că permisul de conducere este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe