
Polițiștii de frontieră suceveni cercetează un cetăţean ucrainean care a prezentat la intrarea în ţară un permis de conducere fals, având însemnele autorităților din Ucraina.
În data de 06.04.2026, în jurul orei 17:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, s-a prezentat pentru a intra în România un cetățean ucrainean, în vârstă de 64 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, ambele înmatriculate în Ucraina.
În timpul efectuării formalităților de control, bărbatul a prezentat colegilor noştri un permis de conducere aparent eliberat de către autoritățile ucrainene. Existând suspiciuni cu privire autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora s-a constatat că permisul nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere, urmând ca la final să fie luate măsurile legale care se impun.











