Permis de conducere fals, depistat în PTF Siret

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Siret au depistat un cetăţean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere, cu însemnele autorităților ucrainene, fiind fals.

Ieri, 29 septembrie a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava, s-a prezentat pentru a i se efectua formalităţile de control, pe sensul de intrare în România, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 31 de ani. Bărbatul conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Ucrainei.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, lucrătorii noștri au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că documentul, aparent emis de autoritățile ucrainene, nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În cauză, polițiștii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe