
Un tânăr din județul Maramureș este cercetat de polițiștii de frontieră după ce a fost depistat în trafic în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată. Mai mult, permisul de conducere al tânărului nu era unul corespunzător categoriei de vehicule din care face parte motocicleta.
Duminică, 10 mai a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de Sub Munte, aflați în misiune în zona de responsabilitate, au oprit pentru control, în localitatea Poienile de Sub Munte, o motocicletă condusă de un tânăr.
Colegii noștri au solicitat pentru control documentele mijlocului de transport și ale conducătorului. Acesta din urmă, un tânăr în vârstă de 32 de ani, domiciliat în județul Maramureș, a prezentat polițiștilor de frontieră actele solicitate. În timpul verificărilor polițiștii de frontieră au constatat că motocicleta, care nu avea plăcuțe de înmatriculare, are o capacitate cilindrică pentru care permisul de conducere al maramureșeanului nu este corespunzător.
În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere cu permis necorespunzător și de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale.
