
Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit un autovehicul căutat de autoritățile din Germania. Valoarea mașinii se ridică la 155.000 de lei, iar cel care o conducea este acum cercetat pentru infracțiunile de tăinuire și conducere fără permis.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, aflați în misiune în zona de responsabilitate, în localitatea Petea din județul Satu Mare, au oprit pentru control, în data de 30 iunie a.c., în jurul orei 22:00, un autovehicul înmatriculat în Germania. Mașina era condusă de către un cetățean român în vârstă de 43 de ani.
Interogările în bazele de date au arătat faptul că autovehiculul figura ca fiind căutat de autoritățile din Germania. Astfel, autoturismul, estimat la o valoare de aproximativ 155.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor. Totodată, verificările au scos la iveală și faptul că persoana aflată la volanul mașinii nu deţinea permis de conducere.
Drept urmare, se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire și conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu deţine permis de conducere, iar la finalul acestora vor fi dispuse măsurile legale în consecință.













