
Polițiștii de frontieră suceveni, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit, într-un autocar înmatriculat în Turcia, aproximativ 240 de articole vestimentare (tricouri), inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, estimate la o valoare de 47.800 lei.
Astăzi, 15 mai a.c., în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret (județul Suceava), s-a prezentat pentru a ieși din România, un autocar înmatriculat în Turcia, cu care călătoreau mai mulți cetățeni ucraineni. Polițiștii de frontieră care au efectuat controlul pentru ieșirea din țară au solicitat inspectorilor vamali din cadrul Biroului Vamal Siret și efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport.
Cu această ocazie, în bagajele a trei persoane – un bărbat și două femei, cu vârste cuprinse între 41 și 61 de ani – au fost descoperite în total 239 tricouri, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Niciuna dintre persoane nu a putut prezenta documente de proveniență sau acordul titularilor de marcă pentru comercializarea produselor.
Bunurile, în valoare de 47.800 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate și predate inspectorilor vamali din cadrul Biroului Vamal Siret.
Pe numele celor trei cetățeni ucraineni au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unor produse purtând mărci identice sau similare cu mărci înregistrate, faptă prevăzută și pedepsită conform Legii nr. 84/1998, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.













