Două călăuze și 28 de afgani, reținuți la frontieră


Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au reţinut 28 de cetăţeni din Afganistan, călăuziți de către doi cetățeni români, care intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.  Afganii sunt cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar cei doi cetățeni români care îi călăuzeau pentru trafic de migranți.

Ieri, 03 august a.c., acționând în baza unei informații, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Carei, jud. Satu Mare, s-a declanșat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 09.00, poliţiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petrești au identificat, pe direcția comunei Ciumești, județul Satu Mare, două autovehicule care se deplasau spre frontiera cu Ungaria.

Imediat s-a luat măsura interceptării autovehiculelor în cauză în vederea identificării conducătorilor auto, stabilindu-se că aceștia erau doi cetățeni români, P.V. de 39 de ani, domiciliat în jud. Prahova și M.E. de 21 de ani din județul Constanța. De asemenea, la aproximativ 4 km de linia de frontieră a fost reținut un grup de persoane, format din 28 de cetățeni străini, care se îndrepta spre linia de frontieră.

S-a luat măsura conducerii persoanelor depistate, precum și autovehiculele în cauză, la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

Din primele verificări, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Afganistan, 11 adulți și 17 minori, cu vârste cuprinse între 14 și 31 de ani, care intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria. De asemenea, s-a mai stabilit că afganii au fost transportați până în zona de frontieră, cu ajutorul celor două autovehicule conduse de cei doi cetățeni români.

Drept urmare, șoferii români sunt cercetați de către polițiștii de frontieră pentru trafic de migranți, iar cetăţenii din Afganistan pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

În continuare, cercetările sunt desfășurate sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, urmând ca azi, cei doi șoferi să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

  • Două călăuze și 28 de afgani, reținuți la frontieră
  • Două călăuze și 28 de afgani, reținuți la frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe