Doi ucraineni și un român cercetați pentru contrabandă și peste 7.000 pachete cu țigări confiscate

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și confiscat peste 7.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, cantitate pe care doi cetățeni ucraineni și un cetățean român intenționau să o transporte pentru a fi comercializată, ulterior, pe piața neagră de desfacere din zonă.

Ieri, 10 martie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 17.00, colegii noștri au oprit pentru control, pe un drum neamenajat de pe raza localității de frontieră Lunca la Tisa, județul Maramureș, un autoturism marca Audi A6, înmatriculat in România.

La volanul mașinii se afla cetățeanul roman B.M., în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș, iar în autoturism au fost descoperite mai multe colete cu țigări.

Drept urmare, s-a luat măsura conducerii autoturismului cu țigări împreună cu șoferul la sediul Poliţiei de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii baxurilor descoperite a rezultat cantitatea de 4.138 de pachete cu ţigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 48.400 lei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activității infracționale.

Totodată, autoturismul în valoare de 9.000 lei, folosit la transportul țigărilor, a fost indisponibilizat până la finalizarea anchetei.

  • Doi ucraineni și un român cercetați pentru contrabandă și  peste 7.000 pachete cu țigări confiscate
  • Doi ucraineni și un român cercetați pentru contrabandă și  peste 7.000 pachete cu țigări confiscate
  • Doi ucraineni și un român cercetați pentru contrabandă și  peste 7.000 pachete cu țigări confiscate

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe