Doi cetățeni s-au ales cu dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret cercetează doi cetățeni care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere.

*Vineri, 14 noiembrie a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de ieșire din România, s-a prezentat un cetățean român, domiciliat pe raza județului Suceava. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, conducea un autoturism înmatriculat în Marea Britanie.

În urma verificărilor specifice, colegul nostru a constatat că dreptul de a conduce al șoferului a fost anterior suspendat.

În cauză, colegii noștri au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

 

*Câteva minute mai târziu, în același punct de trecere s-a prezentat pe sensul de intrare în România un cetățean ucrainean, în vârstă de 46 de ani. Acesta conducea un autoturism înmatriculat în Ucraina.

Odată cu pașaportul și actele mașinii, conducătorul auto a prezentat și un permis de conducere aparent eliberat de autoritățile ucrainene. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals.

Și în acest caz, polițiștii de frontieră suceveni au întocmit bărbatului dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.

  • Doi cetățeni s-au ales cu dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe