Document fals care atestă ITP-ul, descoperit de polițiștii de frontieră sătmăreni

Poliţiştii de frontieră sătmăreni efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care a fost depistat conducând un autoturism al cărui document ce atestă inspecția tehnică periodică este fals.

Ieri, 10 mai a.c., în jurul orei 12.50, un echipaj mixt, format din polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea și lucrători de la Biroul Poliției Rutiere Satu Mare, a oprit pe raza localității Petea, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un bărbat de 42 de ani, domiciliat în județul Alba.

La efectuarea controlului de frontieră, șoferului i-au fost solicitate și documentele mașinii. Astfel, colegii noștri au constatat faptul că documentul care atestă inspecția tehnică periodică a mașinii nu este unul autentic, fiind fals.

În cauză, politiștii de frontieră au întocmit dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals, faptă prevăzută și pedepsită de art. 323 Cod Penal.

  • Document fals care atestă ITP-ul, descoperit de polițiștii de frontieră sătmăreni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe