Depistat la volan, deși i-a fost suspendat dreptul de a conduce

Poliţiştii de frontieră sătmăreni cercetează un sucevean după ce, la ieșirea din țară, s-a constatat că acesta se afla la volanul mașinii deși dreptul de a conduce i-a fost suspendat.

Azi-dimineață, în jurul orei 04.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de ieșire din ţară, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din județul Suceava. Acesta conducea un autovehicul marca Volkswagen, înmatriculat în România. Polițistul de frontieră care a efectuat controlul documentelor i-a solicitat bărbatului și permisul de conducere, iar la verificări a constatat că dreptul de a conduce i-a fost suspendat bărbatului din martie a.c. până în august 2023.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană al cărei drept de conducere a fost suspendat, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe