Conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat

Polițiștii de frontieră sătmăreni cercetează un cetățean român care, deși are dreptul de a conduce suspendat, a fost depistat la volanul unui autoturism înmatriculat în Lituania.

Vineri, 14 martie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, în cooperare cu lucrători din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Satu Mare au oprit pentru control, pe direcția localității Peleș, un autoturism înmatriculat în Litania. Mașina era condusă de un cetățean român în vârstă de 39 de ani, care călătorea dinspre Ungaria spre România. Colegii noștri i-au solicitat celui aflat la volan documentele personale și actele mașinii. Folosind aplicația eDAC pentru efectuarea verificărilor, au constatat că dreptul de a conduce al bărbatului a fost suspendat în decembrie 2024.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.  

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe