Condamnat la închisoare, oprit în P.T.F. Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un tânăr din județul Satu Mare, condamnat la închisoare pentru infracțiuni la regimul circulației.

Joi, 14 martie a.c., în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară C. L., în vârstă de 27 de ani, din județul Satu Mare.

Cu ocazia formalităților pentru intrarea în România, la controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că acesta este căutat de autoritățile române. Judecătoria Carei a emis pe numele lui un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, tânărul fiind condamnat la un an și șase luni de închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației.

Drept urmare, bărbatul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe