Cetăţean român condamnat la închisoare, oprit în P.T.F. Siret

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Siret au identificat și predat autorităților competente un cetățean român, care era căutat de autoritățile române pentru săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În data de 20 august a.c., la ora 19.00 în Punctul de Trecere al Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare din țară, cetăţeanul român C.E, în vârstă de 44 de ani, domiciliat în București.

În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România, pe numele acestuia fiind emis, de către Tribunalul București, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, bărbatul are de ispășit o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani cu închisoarea, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj operativ al Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Suceava, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe