Cetăţean român căutat de autoritățile din Rădăuţi, oprit în P.T.F. Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Petea au identificat și predat autorităților competente un cetățean român, căutat de autoritățile din Rădăuți pentru săvârşirea de infracțiuni la regimul circulației.

Ieri, 21 octombrie a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere al Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în România, cetăţeanul român B.N. în vârstă de 24 de ani, din județul Suceava.

La verificări, poliţiştii de frontieră au constatat că tânărul este căutat de autoritățile din România, pe numele acestuia fiind emis un mandat european de arestare. Astfel, Judecătoria Rădăuți l-a condamnat la un an de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației (conducere fără permis).

Drept urmare, acesta a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe