Certificat ITP falsificat, descoperit la ieșirea din țară

Polițiștii de frontieră sătmăreni efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care a prezentat la controlul de frontieră un certificat ITP care a fost falsificat.

Marți, 11 iunie a.c., în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare s-a prezentat pentru a ieși din România un cetățean român, domiciliat în județul Mureș. Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, conducea un autoturism marca Peugeot, înmatriculat în Franța.

Cu ocazia formalităților de control, șoferul a prezentat colegilor noștri și documentele mașinii, ocazie cu care s-a constatat că pe certificatul de înmatriculare, la rubrica privind inspecția tehnică, colantul aplicat cu datele valabilității nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind falsificat.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe