Un sucevean este cercetat de poliţiştii de frontieră sătmăreni după ce la ieşirea din ţară a prezentat un certificat ITP fals.
În această dimineaţă, în jurul orei 07.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, pe sensul de ieşire din țară, s-a prezentat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din judeţul Suceava.
Aceasta conducea un autoturism marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Bulgaria. Cu ocazia formalităţilor pentru ieşirea din România, colegii noştri au constatat că înscrisurile care atestă valabilitatea ITP nu sunt autentice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.