
Polițiștii de frontieră suceveni efectuează cercetări în cazul unui cetățean ucrainean, după ce, în urma unui control efectuat împreună cu inspectorii vamali, au descoperit în microbuzul condus de acesta mai multe parfumuri și articole de îmbrăcăminte susceptibile de a încălca drepturile de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute.
Vineri, 03 iulie a.c., în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pe sensul de ieșire din România un cetățean ucrainean, în vârstă de 41 de ani, care conducea un microbuz înmatriculat în Ucraina.
În urma controlului, echipa comună formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali a descoperit în microbuz mai multe articole de îmbrăcăminte și recipiente cu parfum, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute și pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente de proveniență.
Bunurile, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală, a căror valoare se ridică la suma totală de 23.200, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, poliţiştii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 102, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.














