Poliţiştii de frontieră maramureșeni efectuează cercetări în privinţa unui cetățean român în vârstă de 32 de ani, care a fost depistat în trafic la volanul unei autoutilitare marca Mercedes-Benz Sprinter cu număr de înmatriculare fals.
Ieri, 19 iulie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au oprit pentru control pe raza localității Giulești, județul Maramureș o autoutilitară marca Mercedes-Benz Sprinter, având aplicate placuțe cu număr de înmatriculare specific României.
La volanul autovehiculului se afla un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.
În urma unor verificări suplimentare, s-a constatat că plăcuțele cu numărul de înmatriculare specific României nu aparțin mijlocului de transport oprit de colegii noștri, ci unui alt autoturism. Totodată, polițiștii de frontieră au constatat că autoutilitara avea un alt număr de înmatriculare atribuit în mod legal. Șoferul a motivat că a pierdut numărul de înmatriculare, drept urmare a luat plăcuțele de la un alt autovehicul, deoarece trebuia să ducă mijlocul de transport la un service auto.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism cu număr de înmatriculare fals, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.