Autoturism căutat de autoritățile spaniole, oprit la frontieră

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la controlul de frontieră un autovehicul căutat de autoritățile din Spania. Mașina a fost indisponibilizată la sediul instituției, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Ieri, 24 martie a.c., în jurul orei 00.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare s-a prezentat un cetățean român în vârstă de 46 de ani. Bărbatul, domiciliat pe raza județului Maramureș conducea un autovehicul marca Volkswagen Golf.

În urma unor verificări suplimentare s-a constatat că autoturismul figurează ca fiind căutat de către autoritățile din Spania, alertă introdusă cu mențiunea bun căutat pentru confiscare - furt.

Autovehiculul, în valoare de 40.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar în cauză polițiștii de frontieră sătmăreni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

  • Autoturism căutat de autoritățile spaniole, oprit la frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe