
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus au oprit în trafic un autoturism căutat de autoritățile franceze. Mașina, estimată la o valoare de 13.000 de euro, avea aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare specific Ucrainei, iar certificatul de înmatriculare prezentat la control era fals.
Ieri, 14 noiembrie a.c., în jurul orei 11.15, în baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus au oprit în trafic un sucevean care conducea un autoturism marca Peugeot, pe care erau aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare specific Ucrainei.
Existând suspiciuni rezonabile cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare prezentat la control odată cu actele de identitate, atât persoana, cât și mijlocul de transport au fost conduse la sediul instituției.
În urma verificărilor specifice, politiștii de frontieră vicoveni au constatat faptul că certificatul de înmatriculare având însemnele autorităților ucrainene nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată, colegii noștri au constatat că autovehiculul, figurează ca fiind căutat de autoritățile franceze, semnalare emisă la data de 29.07.2025.
Ca urmare a celor constatate, autoturismul în valoare de 13.000 euro a fost indisponibilizat la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, colegii noștri au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale care se impun.












