Audi Q7 căutat de autorităţile din Marea Britanie, descoperit de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au descoperit în localitatea Cavnic un autoturism marca Audi Q7, care era căutat de către autoritățile din Marea Britanie.

Ieri, 30 decembrie a.c., lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au identificat pe timpul unei misiuni, în staționare, pe o stradă din localitatea Cavnic, județul Maramureș, un autoturism marca Audi Q7, care aparținea cetățeanului român V. L., în vârstă de 62 de ani, domiciliat în județul Maramureș.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat că autoturismul în cauză era semnalat ca fiind ,,bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Marea Britanie, din 12.12.2019.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 72.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră, iar în continuare poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizarea anchetei urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

  • Audi Q7 căutat de autorităţile din Marea Britanie,  descoperit de polițiștii de frontieră
  • Audi Q7 căutat de autorităţile din Marea Britanie,  descoperit de polițiștii de frontieră
  • Audi Q7 căutat de autorităţile din Marea Britanie,  descoperit de polițiștii de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe