Atestat profesional fals, descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetățean ucrainean, asupra căruia a fost descoperit un atestat de competenţă profesională, care s-a dovedit a fi fals.

În data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 49 de ani, la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor marca Daf și remorcă, ambele înmatriculate în Ucraina.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pe lângă pașaport şi un atestat de competenţă profesională.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea atestatului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că l-a primit prin poștă, fără a avea cunoştinţă de faptul că este fals.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.

  • Atestat profesional fals, descoperit la controlul de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe