A vrut să eludeze controlul de frontieră pentru a pleca în Belgia

Un sucevean al cărui document de identitate era expirat a încercat să iasă ilegal din România, în speranța că va ajunge în Belgia.

Sâmbătă, 17 septembrie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii de frontieră sătmăreni au observat o persoană care se deplasa pe jos, din România în Ungaria, ocolind clădirea SPF Petea, fără a se prezenta la controlul de frontieră. Persoana a fost oprită pe sensul de intrare în România și condusă în incinta PTF Petea pentru clarificarea situației.

Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre un cetățean român în vârstă de 21 de ani, din județul Suceava. Tânărul a declarat că dorea să ajungă în Belgia, dar nu s-a prezentat la controlul de frontieră pentru a ieși legal din România întrucât documentul lui de călătorie (cartea de identitate) era expirat. Dar totuși, s-a gândit să încerce să iasă ilegal din țara noastră. Acu este cercetat pentru ieșire din țară prin trecere ilegală a frontierei de stat.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe