17.700 pachete țigări confiscate la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, pe timpul unor misiuni specifice, peste 17.700 pachete cu țigări, în valoare de 207.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din România.

Ieri, 24 februarie a.c., în jurul orei 13.00, lucrători din cadrul Sectorului P.F.  Sighetu Marmației, pe timpul executării unei misiuni specifice, au descoperit 16 colete care conțineau țigări de proveniență ucraineană.

Baxurile au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitate de 12.000 pachete, marca Rothmans, totodată fiind anunțate si autoritățile ucrainene despre caz.

Țigările, în valoare de 140.400 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Tot ieri, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control la frontiera de stat, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Valea Vișeului, jud. Maramureș, au descoperit 12 colete cu țigări, de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Coletele au fost transportate la sediul poliției de frontieră, unde s-a constatat că este vorba de 5.760 pachete, de diferite mărci, în valoare de 67.300 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se desfășoară cercetări, în vederea identificării persoanelor implicate și tragerea la răspundere a acestora.

  • 17.700 pachete țigări confiscate la frontiera de nord
  • 17.700 pachete țigări confiscate la frontiera de nord
  • 17.700 pachete țigări confiscate la frontiera de nord
  • 17.700 pachete țigări confiscate la frontiera de nord

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe