Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au oprit, în trafic, un autoturism încărcat cu mai multe sacoșe cu țigări de proveniență extra-comunitară a căror valoare se ridică la suma de 15.500 de lei.
Cetăţenii sunt cercetați pentru infracţiunea de contrabandă, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.
Ieri, 15.10.2025, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș a fost declanșată, în zona de responsabilitate, o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări,.
Astfel, în jurul orei 15.10, colegii noștri au oprit pentru control, pe o stradă din municipiul Sighetu Marmației, un autoturism înmatriculat în România, condus de către un cetățean ucrainean, în vârstă de 47 de ani. În mașină se mai afla în calitate de pasager și un cetățean român în vârstă de 77 de ani, domiciliat pe raza județului Bistrița Năsăud.
Astfel, poliţiştii de frontieră au descoperit în interiorul autovehiculului, pe bancheta din spate, mai multe sacoșe care conțineau țigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii șoferului, a pasagerului şi a autoturismul la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii sacoșelor s-a constatat că acestea conțin 16.000 țigarete, de diferite mărci, de proveniență Duty-Free în valoare de aproximativ 15.500 lei.
De asemenea, autoturismul folosit, în valoare de 10.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră până la finalizarea cercetărilor. Pe timpul verificărilor specifice, s-a constatat că în activitatea infracțională este implicat și pasagerul de 77 de ani din Bistrița Năsăud.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării.
În continuare, se derulează verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.