15.000 pachete cu țigări de contrabandă, confiscate la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au confiscat, în urma unei acţiuni desfășurate pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate, 15.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Ţigările, în valoare de aproximativ 175.500 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar mijlocul de transport folosit pentru transportul acestora, în valoare de 35.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

Ieri, 30 august a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava – ITPF Sighetu Marmației, a avut loc o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel,  lucrătorii noştri au descoperit, într-o anexă din curtea unui imobil de pe raza localității Straja, jud. Suceava, un microbuz marca Mercedes Vito, înmatriculat în România, despre care lucrătorii noştri aveau suspiciuni că este implicat în activitatea de contrabandă cu ţigări.

Proprietarul imobilului a declarat că nu știe cine a lăsat vehiculul pe proprietatea sa, iar cu acordul acestuia, poliţiştii de frontieră au intrat în curte și au constatat că în interiorul microbuzului erau mai multe colete cu țigări. Drept urmare, s-a luat măsura conducerii maşinii pline cu țigări la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii baxurilor, a rezultat cantitatea de 15.000 pachete cu ţigări, de diferite mărci, de provenienţă  ucraineană şi duty free.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de peste  175.500 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar microbuzul folosit în activitatea infracţională, în valoare de 35.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Suceava.

În continuare  se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi complicitate la contrabanda, precum și pentru depistarea persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale.

  • 15.000 pachete cu țigări de contrabandă, confiscate la frontiera de nord
  • 15.000 pachete cu țigări de contrabandă, confiscate la frontiera de nord
  • 15.000 pachete cu țigări de contrabandă, confiscate la frontiera de nord

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe