100 kg de chihlimbar, descoperite la graniţa cu Ucraina

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina - ITPF Sighetu Marmației cercetează o femeie din judeţul Suceava pentru complicitate la contrabandă în formă agravantă, care a fost depistată la frontiera verde cu aproximativ 100 kg de pietre semipreţioase, posibil chihlimbar.

În data de 21.07.2019, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina, judeţul Suceava, au observat, la aproximativ 300 metri de linia de frontieră, mai multe persoane care transportau,  spre localitatea Ulma, colete voluminoase.

Persoanele au fost somate verbal de către poliţiştii de frontieră, însă nu s-au supus, au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul statului vecin. Poliţiştii de frontieră au identificat la faţa locului o femeie, cetățean român, H.A., în vârstă de 30 de ani, domiciliată pe raza jud. Suceava, care nu-și justifica prezenta în zonă, precum şi patru colete voluminoase, despre care femeia a declarat că-i aparțin.

S-a luat măsura conducerii persoanei împreună cu bunurile respective la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma examinării coletelor, poliţiştii de frontieră au descoperit aproximativ 100 kg de pietre de diferite dimensiuni, forme şi culori, posibil chihlimbar, a căror valoare s-ar ridica la suma de 100.000 lei.

Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării și urmează să fie trimise spre expertizare la un laborator de specialitate, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă agravantă.

  • 100 kg de chihlimbar, descoperite la graniţa cu Ucraina

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe