Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș împreună cu lucrători din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Biharia au declanșat o acţiune în zona de frontieră, în urma căreia au descoperit un grup format din cinci persoane din Bangladesh și Myanmar, care încerca să treacă ilegal frontiera.
În data de 24.06.2019, în jurul orei 21.30, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș, împreună cu lucrători ai Secției 3 Poliție Rurală Biharia, acţionând în baza unei informaţii, au declanşat o acţiune comună în zona de frontiera. Astfel, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Biharia au fost depistaţi cinci cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Cele cinci persoane au fost duse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Borș pentru cercetări. Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din patru cetățeni din Bangladesh și un cetățean din Myanmar, toţi bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 38 de ani, solicitanţi de azil în România. La cercetările preliminare aceștia au declarat că doreau să ajungă în Germania.
În cauză poliţiştii de frontieră continuă cercetările, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.