Peste 4,5 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite de polițiști

 

4,5 milioane de țigarete de contrabandă, disimulate în role de hârtie importate din spațiul extracomunitar, au fost descoperite de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bihor la punctul de lucru al unei societăți comerciale din Borș.

Vineri, 6 decembrie a.c., polițiștii din Bihor, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din Satu Mare și Maramureș și polițiști de frontieră din cadrul inspectoratelor teritoriale ale poliției de frontieră Sighetu Marmației și Oradea, au efectuat o percheziție la o firmă specializată în importuri de hârtie gofrată din spațiul extracomunitar cu sediul în comuna Săpânța, județul Maramureș, cu punct de lucru în comuna Borș, județul Bihor, în vederea stabilirii trasabilității și realității mărfurilor declarate ca importate.

În cauză, exista bănuiala că în rolele de hârtie importate ar fi fost disimulate importante cantități de țigarete de contrabandă, destinate comercializării ulterioare pe teritoriul național și comunitar, fără a fi achitate accizele și taxele aferente.

În urma percheziției efectuate la punctul de lucru al societății din comuna Borș, pentru documentarea activității administratorului acesteia, un bărbat, de 47 de ani, din București, polițiștii au descoperit 4.540.000 de țigarete (227.000 de pachete de țigări) de patru mărci diferite, netimbrate, toate disimulate în câteva sute de role de hârtie gofrată.

Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat este estimat la peste 2.270.000 de lei.

Țigaretele netimbrate descoperite în urma percheziției au fost ridicate în vederea confiscării.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Oradea, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Sursă comuniat: www.politiaromana.ro

  • PESTE 4,5 MILIOANE DE ȚIGARETE DE CONTRABANDĂ, DESCOPERITE DE POLIȚIȘTI

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe