Vehicule radiate din circulaţie, descoperite de polițiștii de frontieră din P.T.F. Sculeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni  efectuează cercetări cu privire la doi bărbaţi care au fost depistaţi la volanul unor autovehicule neînmatriculate.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, doi bărbați, B.V. cetățean român  și P.A  cetățean din R. Moldova, în vârstă de 24 şi 37 de ani, la volanului unui autoturism marca Seat, respectiv marca Volvo.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru vehiculele în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că autoturismul marca Volvo este radiat din circulaţie de autorităţile din Germania începând cu luna octombrie 2018, iar cel marca Seat este radiat din circulaţie de autorităţile din Olanda începând cu 22.08.2019.

Cu privire la cele constatate, bărbații au declarat că au achiziționat  autoturismele în luna august 2019 și că nu aveau cunoştinţă despre faptul că acesta nu au drept de circulaţie pe drumurile publice din România.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun

  • Vehicule radiate din circulaţie,  descoperite de polițiștii de frontieră din P.T.F. Sculeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe