Urmăriţi internațional, depistaţi la frontiera de est

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Albiţa şi Oancea au depistat şi predat unor echipe operative din cadrul I.P.J. Vaslui, respectiv Galaţi, două persoane pe numele cărora erau emise mandate de arestare, pentru săvârşirea unei infracţiuni contra proprietăţii pe teritoriul Germaniei, respectiv infracţiuni informatice pe teritoriul Armeniei.                    

La sfârşitul săptămânii, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, C.O., cu cetăţenie romană şi Republica Moldova, în vârstă de 33 ani, pasageră într-un autoturism marca Toyota.

La controlul de frontieră, lucrătorii noştri au constatat faptul că pe numele tinerei este emis de către autorităţile din Germania, la începutul lunii mai a.c., un mandat european de arestare, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii.

În ziua de 27 iulie a.c., în jurul orei 14.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea-I.T.P.F. Iaşi, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul român S.V., în vârstă de 32 ani, conducând un autoturism marca BMW, înmatriculat în Republica Moldova.

La controlul de frontieră, lucrătorii noştri au constatat faptul că pe numele bărbatului este emis de către autorităţile din Armenia, un mandat de arestare, pentru săvârşirea de infracţiuni informatice.

Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria persoanelor în cauză, care au fost predate unor echipe operative din cadrul I.P.J. Vaslui respectiv I.P.J. Galaţi, în vederea luării măsurilor ce se impun.

  • Urmăriţi internaționali, depistaţi la frontiera de est

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe