Substanţe anabolizante oprite la intrarea în ţară

 

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit 300 comprimate şi 60 de fiole cu substanţă anabolizantă, ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, fiind ascunse în bagajul personal al unui tânăr.

În data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, ca pasager într-un microbuz înmatriculat în R. Moldova, cetăţeanul român A.M., în vârstă de 26 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, în urma căruia echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în bagajul personal al tânărului, cantitatea de 300 comprimate şi 60 de fiole de diferite substanţe incluse în lista substanţelor interzise, prevăzută în Legea 104/2008.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii substanţelor anabolizante în valoare totală de 1.080 lei şi sancţionarea contravenţională a tânărului cu amendă în valoare de 33.000 de lei.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe