Șoferi depistați la controlul de frontieră cu permise de conducere necorespunzătoare

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Albița și a Sectorului Poliției de Frontieră Huși efectuează cercetări cu privire la doi bărbați, cu cetățenie română și R. Moldova, care au săvârșit infracțiuni la regimul juridic al circulației rutiere în zona de competență.

* La sfârşitul săptămânii, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a ieşi din ţară, cetățeanul din R. Moldova A.T., în vârstă de 32 de ani, conducând un ansamblul de vehicule format dintr-un microbuz, înmatriculat în Lituania și o remorcă, înmatriculată în R. Moldova. 

* În data de 8 aprilie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pe raza localității Drânceni, pentru control, un ansamblu de vehicule, format dintr-un  microbuz și o remorcă, condus de V. P., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 41 de ani.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că masa totală autorizată a celor două ansambluri de vehicule în cauză este de 6.200 kg, iar pentru a le putea conduce șoferilor le este necesară  categoria „BE”, pe care aceștia nu o dețineau.

Cu privire la cele constatate, cei doi bărbați au declarat că au condus ansamblurile de vehicule în cauză pe drumurile publice din România, deși aveau cunoştinţă că permisele de conducere valabil deţinute nu le dădea dreptul.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cele două cauze sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.

  • Șoferi depistați la controlul de frontieră cu permise de conducere necorespunzătoare

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe