Şofer aflat sub influența băuturilor alcoolice

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un autoturism, deşi era în stare avansată de ebrietate.

În data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 14.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora I.T.P.F. Iaşi au oprit în trafic pentru control, pe raza localității de frontieră Ţuţora, un autoturism marca Opel Astra, înmatriculat în România, condus de cetățeanul român C.N., în vârstă de 36 de ani, domiciliat pe raza județului Iaşi.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au observat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost dus la sediul Serviciului Rutier Iaşi în vederea testării cu aparatul etilotest. Rezultatul testării bărbatului a fost de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

  • Şofer aflat sub influența băuturilor alcoolice

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe