Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un cetăţean moldovean care, pentru a putea intra pe teritoriul spaţiului Schengen, a prezentat la controlul de frontieră un paşaport biometric emis pe numele altui bărabat.
În data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru a intra în ţară, în calitate de pasager într-un autocar ce efectua o cursă regulată pe relaţia Chişinău– Iaşi, un bărbat din R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un paşaport biometric, emis pe numele cetăţeanului moldovean Nicolai S.
Existând suspiciuni cu privire la identitatea persoanei prezentate la controlul de frontieră, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că bărbatul este cetăţeanul din Republica Moldova Ivan B., în vârstă de 43 de ani.
Cu privire la cele constatate, Ivan B. a declarat că în perioada 2009-2016 a executat o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar în luna noiembrie a.c., a fost îndepartat de pe teritoriul Portugaliei şi i s-a adus la cunoştinţă faptul că nu va mai putea intra pe teritoriul spaţiului Schengen pentru o perioada de zece ani. Acesta a mai adăugat că a solicitat vărului său Nicolai S. paşaportul, pe care l-a prezentat la control, cu scopul de a ajunge în Spania la familia sa.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României şi fals privind identitatea.