Peşte fără documente legale, descoperit de polițiștii de frontieră gălățeni

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești, pe timpul unei misiuni specifice în zona de competenţă, au descoperit 90 kg de pește proaspăt, în valoare totală de aproximativ 2.500 de lei, pentru care tânăra ce le deţinea nu a putut prezenta documente justificative.

Pe timpul cercetărilor colegii noştri au stabilit faptul că femeia a mai fost depistată, la sfârşitul anului trecut, transportând ilegal o importantă cantitate de peşte.

În data de 14 martie a.c., în jurul orei 05.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești – I.T.P.F. Iași, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe D.N. 26, pe raza localităţii de frontieră Vlădeşti, județul Galați, un autovehicul marca Volkwagen Passat, înmatriculat în Bulgaria, condus de o persoană de sex feminin, C. N., în vârstă de 33 de ani, cu dublă cetățenie română și R. Moldova.

 În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, în urma căruia colegii noștri au descoperit în portbagajul autoturismului cantitatea de 90 kg de pește proaspăt.

Cu privire la cele constate, femeia a declarat că a achiziționat bunurile cu intenția de a le comercializa într-o piață din municipiul Galați.

Pe timpul cercetărilor, colegii noştri au stabilit faptul că tânăra a mai fost depistată, la sfârşitul anului trecut, transportând ilegal, în portbagajul autoturismului, cantitatea de 90 kg de pește proaspăt, diferite specii, 52 de kg de pește afumat, şase sticle de vin spumant  și 161 pachete de țigarete, diverse mărci, de proveniență Duty Free, ascunse în plafoniera autoturismului.

 

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării întregii cantități de pește, în valoare totală de 2.470 de lei.

În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori a produselor din pește. 

  • Peşte fără documente legale, descoperit de  polițiștii de frontieră gălățeni
  • Peşte fără documente legale, descoperit de  polițiștii de frontieră gălățeni
  • Peşte fără documente legale, descoperit de  polițiștii de frontieră gălățeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe