Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean din Georgia care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din Ucraina, care s-a dovedit a fi fals.
La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, la volanul unui autoturism marca Mercedes, cetățeanul georgian G.N., în vârstă de 49 de ani.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităților din Ucraina, care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul în cauză, de la o școală de șoferi din Ucraina.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, precum și de uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.