
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări cu privire la o persoană care a fost depistată la volanul unui autoturism, deşi avea dreptul de a conduce suspendat.
În data de 01 august a.c., în jurul orei 05:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat, cu dublă cetățenie, româno-moldoveană, în vârstă de 46 de ani, în calitate de conducător auto al unui autoturism înmatriculat în România.
La solicitarea polițiștilor de frontieră, persoana în cauză nu a putut prezenta un permis de conducere valabil.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, colegii noștri au constatat că bărbatul figura cu dreptul de a conduce suspendat.
În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
