Mercedes Benz radiat din circulaţie, depistat în trafic la Cornu Negru

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român care a fost depistat în trafic, la volanul unui autovehicul radiat din circulaţie.

La sfârşitul săptămânii, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari – I.T.P.F. Iași a oprit în trafic, pentru control în localitatea de frontieră Cornu Negru, un autoturism marca Mercedes Benz, care avea aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare specific Lituaniei.

Cu ocazia efectuării controlului, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul în cauză era condus de cetăţeanul român M.I., în vârstă de 24 de ani.

În urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au stabilit faptul că autoturismul figurează radiat din circulaţie de către autorităţile lituaniene.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că autoturismul aparţine unui prieten şi nu avea cunoştinţă că este radiat din circulaţie.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

  • Mercedes Benz radiat din circulaţie, depistat în trafic la Cornu Negru

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe